Month: November 2016

Doi cersetori zgarciti, cu camara plina

La cat de mult se scrie despre relatii, despre iubire si daruire, ar trebui cu totii sa absolvim aceasta facultate cu brio, parintii sa ne dea sfaturi intelepte, prietenii sa radieze a bucurie si peste tot in jur sa vedem oameni fericiti si casnicii care functioneaza. E simplu, nu? O mie de retete, 10 pasi catre, cheia unei relatii perfecte, cum iti vindeci ranile, toate astea vor sa ne invete iubirea si totusi, sute de carti si articole citite mai tarziu ne gasim la fel de nestiutori si de nepregatiti. Un fel de habarnisti. Sau haideti sa vorbesc mai bine doar in numele meu. Pentru ca eu mie habar n-am ce sfaturi sa-mi dau ca sa ajung mai aproape de adevar privind dragostea.

Si m-arunc in valtoare, din nou cu capul inainte, ca-n liceu, de parca n-am invatat pana acum atatea lectii. Bine, hai, poate ceva mai precauta, dar tot cu fiori de dorinte, sperante si cu inima batand in piept, visand inca la Feti-Frumosi. Ma lansez plina de optimism si avant pentru ca am invatat si acum stiu sa comunic eficient, sa ascult, sa empatizez, sa tin spatiu si sa aduc intentii frumoase intre noi. Pentru ca suntem creatori si tot ce ne dorim noi, pus impreuna, cu putere si convingere, o sa iasa! Ce de cuvinte mari! Cuvinte mari si-atat. Macar de ramaneam la partea cu liceul…

Realitatea e ca lucrurile nu-s asa de simple. Ooo, ar fi putut fi, da, dar mintea…mintea asa le complica. Asa cauta nuante si substraturi in glas si gesturi, explicatii si interpretari, alte solutii si retete ca relatia (deja relatie!) sa mearga. Ceva ce poate ar curge de la sine, stiti, ca-n liceu (iar liceu) cand te sarutai in statia de autobuz in drum spre scoala si te plimbai de mana pe malul lacului in parc, acum brusc trebuie ajutat si ajustat. Alegi cuvintele cu grija, faci gesturile potrivite, lasi de la tine ca asa e intelept si te trezesti ca ajungi sa strici si ce nu trebuia reparat. Si din toate astea brusc vezi ca lipsesc inocenta, bucuria si autenticitatea de-atunci, ingropate parca in cufarul cu amintiri din adolescenta. Adultii parca nu mai stiu sa iubeasca, nu mai stiu sa fie!

bread_of_lifeE ca atunci cand iti e foame. Si intinzi mana pentru o bucata de ceva. In dreapta ta, alt cersetor. Si el tot cu mana-n tinsa. Si pentru ca te vede si ii pari simpatica, face un gest nobil ca sa te impresioneze. Si scoate din desaga lui gaurita, coltul de paine pe ieri, un pic uscat, partial muscat, lasand firimituri. Si ti-l intinde ca pe cel mai frumos buchet de trandafiri. L-a oferit si ieri cuiva, dar a muscat din el si i l-a dat inapoi. Pe semne ca vroia o briosa. “Pentru ochii tai care graiesc, iti spune, sa-ti treaca foamea.” Cu un zambet timid si luciri de speranta in priviri, asteapta sa-i intorci recunostinta pentru trandafiri. Anticipeaza bucuria si incantarea ta si stie cat o sa-l hraneasca toate astea. Poate ii vor tine de foame chiar si maine!

Cand colo, tu pipaind coltul de paine, il simti tare si muscat. “Nici macar n-are seminte”, gandesti si iei o gura, prefacandu-te ca-ti place, insa strangand din buze sa nu-ti scape un oftat. Dupa ce ca n-ai, dai la o parte si firimiturile primite? Si-ntorci, cu greu, un zambet stins, totusi miscata de gestul lui pentru ca-l vezi la fel de cersetor ca tine, multumind atunci ca ti-a iesit in cale. Altfel erai tot singura. Primesti si nu vezi ca primesti?!? Pentru ca tu visezi la torturi cu glazura de ciocolata si inimioare din bezele. Iti vine din nou sa oftezi. Si spui fara entuziasm: “delicios”. Iar el pandeste nerabdator pe chipul tau explozia de recunostinta si bucurie. Tu mesteci paine uscata, timpul trece, entuziasmul lui paleste. Se uita nedumerit si nu-ntelege de ce nu ti-a placut buchetul. Apoi se resemneaza si se multumeste si el cu firimituri de zambete si se da putin mai aproape de tine. Acum cersiti impreuna.

Seara, la tine acasa, dezbracand hainele de cersetor te asezati confortabil pe sofaua moale si-ti amintesti de camara cu bunatati. Ai si tu una si e nesfarsita. Tortul ala cu glazura si inimioarele din bezele parca erau acolo ultima oara! Si pe un raft ai pastrat o tableta cu bucurie pe care o scoti de fiecare data cand mangai pisica ce-ti toarce in poala. E reutilizabila, ca peria ei cu dinti moi de rasfatat blana. Si un buchet de zambete pe care-l pui in vaza pe masuta de cafea cand iti primesti prietenii in vizita. Mai ai si-un saculet cu praf de iubire care da mereu gustul magic mancarii pe care o gatesti pentru altii. Intr-un colt, ai umerase cu imbratisari, pentru toti cei care spun ca au nevoie. Uneori le dai pe toate, le recuperezi greu inapoi si uiti sa opresti una pentru serile racoroase de toamna. Ah, te gandesti la camara si te cuprinde un vis de vara si copilarie, cu miros sarat de mare, nuci verzi si cirese amare tarzii. Si parca-ti vine sa dai fuga la ea sa-ti linistesti foamea atatata de coltul de paine. Apoi dai de lacat si cauti innebunita cheia prin casa. Iar ai pierdut-o. O fi pitit-o pisica sub frigider. Offf, stii oricum ca maine trebuie sa te intorci din nou la cersit.

Cum e sa ai mereu camara plina, dand pe-afara de-atata abundenta, dar tu sa continui sa cersesti? Sa tot cauti la altul iubire, atentie, prietenie si caldura. Sa-ti aminteasca el, aruncand in graba un ochi prin camara ta, ce mai ai pus pe rafturi si umerase de acum un deceniu. Sa te surprinda spunand vag “esti asa si pe dincolo”. Ce te-a mai ghicit! Candva mancai des din borcanul de ras, te bagai in cutiile cu jocuri, probai imbratisarile de pe umerase, scoteai limba la oameni si stergeai lacrimi cu gheomotoace de vata de zahar lipite intre degetul mare si aratator. Dar intre timp ai ajuns adult serios si ai uitat cum este. Ti-ai luat paltonul greu al responsabilitatilor, calculatorul mecanic din lemn, rudimentar si obosit cu care iti faci socotelile, agenda aia din 2000 toamna in care iti planifici vacantele pe doi ani in avans. Ti-ai apretat gulerul scortos care nu te lasa acum sa te intinzi dupa crengile de cires inflorit si ai ajuns sa strambi din nas la un colt de paine. Dar daca tu ai tort in camara si inimioare de bezele, de ce nu mananci? De ce nu te saturi pe tine si pe altii? Cum de ajungi tocmai tu, cu asa bogatie sa cersesti un colt uscat de franzela?

carved-wood-hearts_960_720-300x200Cat te costa sa fii bun? Dar sa zambesti? Sa faci cu ochiul cand ii intalnesti si pe-altii la metrou cersind, dandu-le cate o tableta cu bucurie? Si de ce nu lasi mereu afara buchetul ala cu zambete si praful infinit de iubire. Pune-l peste tot, nu doar in mancare la ocazii speciale! Arde agenda si da frau liber spontaneitatii. Arunca socotitorul ala stramb pentru ca si-asa nu-ti da raspunsuri drepte. In locul lui simte. E mai usor sa iei decizii din burtica, dupa cum rade sau se strange. Si arunca hainele alea de cersetor! Pune in loc cel mai frumos mantou de imbratisari. Stii ca ai unul care nu se mai dezlipeste de pe piele si ramane mereu cu tine, chiar si iarna in ninsoare? Si salul ala cu multe vorbe bune, doar stii ca se asorteaza. Uite ce bine iti sade cu ele! Mai tremuri acum? Hmmm, putin inca, a umezeala rece.

Hei, ia uita-te-n sus! Ce sta lipit de tavan de-asupra ta? Un nor care iti ploua continuu. Esti surprinsa? Cum, n-ai vazut ca ai inundati vecinii? Fa-i vant pe geam si adu in loc soare. Vecinilor le poti lipi curcubee pe pereti ca sa usuce igrasia. Ei, cum e acum? Mai pleci la cersit cand vezi in ce palat traiesti? Data viitoare sa nu mai primesti colturi de paine veche si sa multumesti ca pentru trandafiri. Nici macar nu-ti mai e foame pentru ca acum ai si stii ca ai. Si pentru ca ai mereu, nu iti mai e teama sa pierzi. Ce sa pierzi? Si-asa inveti sa nu mai fii zgarcita, pentru ca nu se termina niciodata. Ba din ce imparti, primesti inzecit inapoi.

tree-colorful-4Da, nu-s buna sa-mi dau sfaturi de iubire. Tot cu inima de adolescenta inainte. Dar azi decid sa schimb ceva. Plantez o samanta de bucurie in ghivechiul din pieptul meu. Asa voi avea mereu cu mine. Azi imi vad camara plina, arunc lacatul, imbrac cele mai frumoase haine si ma apuc sa impart bezele. Si rad, rad mult pentru toti anii in care am fost zgarcita cu mine si cu ceilalti. De azi voi alege zi de zi sa plec la daruit si nu la cersit, in cele mai frumoase stari ale mele. De azi sunt iar printesa!

Treziti-va, oameni dragi! Inauntru e un palat infinit de frumos si bucurie. Nu trebuie sa fiti iubiti cu orice pret! Nu trebuie sa impartiti firimituri cu alti cersetori. Totul e inauntru, nu acolo afara. Priviti-va in interior si saturati-va cu belsugul de-acolo. Oricate provocari ar veni, oricate griji si presiuni exterioare, nu lasati pe nimeni sa va convinga c-ati fi tot niste cersetori. De voi tine sa pictati curcubee pe pereti si zambete in glastre cu flori.