Category: Blog

Granite sanatoase → curatenie si echilibru interior

Avem fiecare in noi o gradina interioara, un spatiu curat si luminos, uneori linistit, alteori plin de zumzet si veselie, populat cu fiinte, imagini, ganduri, emotii, si dorinte. Este acel loc unde, constient sau nu, ne retragem cand avem nevoie de cateva clipe singuri, cand vrem sa ne incarcam bateriile sau atunci cand cautam soare intr-o zi cenusie de toamna.

Ati intalnit vreodata oameni care-ti zambesc mereu indiferent de vreme? La ei inauntru pare ca e mult soare si bine, iar din acel spatiu impart raze si in afara lor, pentru ca sunt mereu conectati la sursa lor interioara de energie.

Ideal ar fi sa stim cu totii de aceasta gradina si mai mult decat atat, sa avem grija de ea sa fie mereu insorita si curata. Daca ne-am face timp zilnic s-o vizitam, fie si pentru cateva clipe, ne-ar fi mult mai usor sa ramanem centrati si calmi in tot iuresul din afara noastra. De multe ori insa, acest loc frumos din noi devine suprapopulat de griji, temeri, emotii negative, oameni, energii si lucruri care n-au nici o legatura cu noi.

 

Cine ne invadeaza gradina?

 

Colega de birou care are o zi proasta, mama care nu se simte bine, partenerul/a care s-a certat cu sefa si e furios/furioasa, oamenii tristi, pasivi din metrou, persoane cu care interactionam zi de zi. Mai primim si cate o veste buna sau facem un schimb de zambete cu florareasa de la colt sau cu tipul care ne pregateste cafeaua de dimineata in drum spre o intalnire. Toate acestea bat la portita gradinii noastre si adesea intra neinvitate. Ca sa nu mai aducem in discutie ultimele stiri din presa, ce mai face clasa politica, reclamele care ne bombardeaza fie ca suntem in mediul virtual sau real, in interior sau afara, traficul de dimineata, propriile noastre ganduri suparate. Toate ne cer fie si pentru o secunda atentia, toate ne invadeaza spatiul. Toate ne fura, ne fura pe noi noua.

Si e ca si cum toti au acces in interiorul nostru – de multe ori nici nu ne prindem ca sunt deja tolaniti pe iarba din gradina cu bocancii plini de noroi – iar noi habar n-avem cum sa scoatem musafirii nepoftiti afara. Si de la un punct incolo simtim cum fierbem la foc mocnit si in curand riscam sa facem BUM. Preaplin. Preaplin de altii in noi. Si asta pentru ca nu stim sa facem o igiena emotionala, poate ca nici nu ne-am gandit ca am putea face una, la fel cum facem dus zilnic. Nu mai vorbesc sa analizam ce nu-i al nostru si nu ne mai trebuie. Si nici sa triem ce lasam inauntru pentru ca de multe ori uitam sa punem limite cu-n gard si-un paznic la poarta.

 

Dar ce e gardul si cine-i paznicul?

 

Nu spun acum sa ne ferim de toti, sa nu mai iesim in lume, sa aruncam televizorul, laptopul si telefonul, sa nu mai luam cafea sau sa taiem de pe lista taclalele la telefon cu parintii si prietenii. Caci e firesc sa aiba fiecare om starea si energia lui, iar noi sa intram in contact cu ele in mod direct si sa le simtim mai mult sau mai putin intens. Nu putem trai toata viata intr-un glob de sticla care sa ne fereasca de tot ce vine din exterior. Intrebarile care apar sunt insa altele: lasam mereu tot ce vine din afara sa ne impacteze sau punem un filtru la intrare? Preluam din starile celor din jur asa incat sa ne trezim pe nesimtite iritati si nervosi sau ne asiguram un grad sanatos de detasare? Controlam cu atentie ce emotii ne incearca sau ne lasam controlati noi de ele?

Gardul inseamna sa pui limite, sa asculti ce simti si sa spui NU atunci cand e cazul. Sa faci tot mai mult din ceea ce te face fericit si sa renunti la relatiile de convenienta sau activitatile care nu te implinesc de nici un fel. Sa nu permiti santajului emotional si nici manipularii sa isi faca loc in relatiile tale. Sa nu treci peste dorinta sufletului tau de dragul altuia. Sa nu renunti la tine pentru mama/fratele/colega/iubitul etc. Sa alegi sa pleci dintr-un loc in care nu iti este bine ori sa pui capat unei conversatii care iti dreneaza energia. Sa ceri ceea ce ai nevoie si sa nu astepti tacut sa ghiceasca cineva ce vrei. Sa comunici atunci cand ceva te deranjeaza, frumos, direct, dar clar si ferm. Toate acestea ignorate, in timp se aduna, aduc frustrari, nemultumiri si agresivitate – pasiva sau nu, atat contra ta cat si a celorlalti. Sta in puterea noastra sa alegem ce gandim, ce simtim si cum actionam!

Paznicul este starea de prezenta, pentru ca doar fiind atent la ce simti iti dai seama la timp cand apar musafirii nepoftiti. Dar oare cine sunt acesti intrusi? Ce ziceti de colega de serviciu care suna doar cand vrea sa se planga cuiva si efectiv iti fura toata energia cu victimizarea ei? Sau domnul certaret de la coada care cauta orice motiv sa-si verse furia pe cine e la-ndemana? Sfatosii neintrebati care vin mereu sa-ti spuna ce sa faci pot intra cu succes la categoria musafirilor nepoftiti.  La fel si bine intentionatii care se trezesc sa spuna despre tine, cine esti si cine nu esti, cum ar trebui sa te schimbi si cum sa te porti ca ei sa te placa mai mult. Putem gasi exemple sute. Pentru ca sunt atatia care ar lua putin din tine sau ti-ar lasa o parte din surplusul lor ca sa-si mai usureze bagajul. Nici unul dintre ei nu este conectat la sursa interioara si ca urmare cauta peste tot o priza la care sa se cupleze sau un cos unde sa-si verse gunoiul. Dar tine minte: gradina ta nu e nici priza altuia, nici cosul lui de gunoi!

 

Si tu, Brutus?

 

Ce ne facem insa cand noi suntem aceia care invadam spatii si furam atentia si energia oamenilor din jur? Oare stim cand facem asta? Cum ar fi sa ne uitam la propria nevoie de a ne plange, la cum lungim conversatiile mai mult de cat e cazul, la criticile si reprosurile pe care le aducem atat altora cat si noua insine? Vanam oare complimente prin atitudinea noastra? Iar cand suntem iritati si furiosi, ce facem? Constientizam ce simtim si curatam apoi emotiile sau cautam o victima careia sa-i pasam din incarcatura noastra? Dar cand avem ceva pe suflet? Ne luam un timp cu noi sa intelegem ce ni se intampla ori mai repede punem mana pe telefon sa scapam de starile care ne incearca? Ne asumam complet responsabilitatea pentru ce e al nostru sau cautam vinovati in exterior pe care sa-i aratam cu degetul? Cat suntem de prezenti la modul in care relationam, la schimbul pe care il facem constant unii cu altii? Ce dam si ce preluam?

 

De ce nu spunem NU?

 

Personal n-am intalnit prea multi oameni care sa stie sa traseze limite sanatoase, care sa poata spuna NU intr-un mod asertiv si care sa ramana calmi si centrati in mijlocul unei furtuni. Si asta poate pentru ca incercam prea mult sa nu deranjam, ne e teama sa riscam parerea buna a celorlalti despre noi si ne simtim vinovati si egoisti cand ne punem starea de bine pe primul plan. Am invatat sa facem compromisuri, sa spunem una, dar sa gandim alta, sa parem multumiti si sa mustim de frustrare, sa mentinem relatii de complezenta si sa intretinem atasamente nesanatoase de teama de a nu ramane singuri. Ajungem sa ne incarcam cu lucruri nedorite, responsabilitati care nu sunt ale noastre si emotii preluate din jur pana cand la un moment dat dam pe-afara. Pentru ca sa-ti faci gard si sa-ti iei paznic necesita mult curaj ca sa iti infrunti fricile, onestitate intai fata de tine si multa iubire de sine.

Cand vom intelege cu adevarat ca suntem responsabili pentru starea gradinii noastre interioare si a sanatatii corpului fizic, pentru ceea ce lasam sa patrunda in sistemul nostru, pentru ceea ce transmitem in jur clipa de clipa, atunci vom realiza faptul ca limitele si granitele sunt absolut necesare. Si nu inseamna sa ne izolam, sa ne separam de oamenii alaturi de care traim si lucram, ci sa relationam in moduri mai sanatoase si mai echilibrate. Sa avem grija de noi, sa ne oferim timp in liniste si sa practicam o igiena a gandurilor si a emotiilor nu inseamna nicidecum egoism, ci iubire de sine si echilibru. Pentru ca, poate paradoxal, nu tot ceea ce simtim si nici tot ceea ce gandim nu sunt ale noastre. Fiind prezenti cat mai des in corp, clipa de clipa, devenim constienti pana unde suntem noi si de unde incep ceilalti. Si abia atunci putem alege cui deschidem poarta si pe cine sau ce lasam in afara spatiului nostru interior.

Esti responsabil pentru starea gradinii tale interioare si pentru echilibrul tau! Doar tu poti spune NU cand e cazul, iar daca nu-ti sta in fire, poate a venit momentul sa-l reintroduci in vocabular. Teama de respingere nu trebuie sa te impiedice vreodata sa-ti onorezi fiinta, nevoile si adevarul personal! Iubirea de sine incepe cu granite sanatoase!

 

Scrisoare catre femeia din oglinda

Priveste-te in oglinda!

 

Ce vezi? Cine te observa? E oare criticul care-ti cauta cusururi? Iubitii ce poate te-au dorit altfel si nu te-au putut cuprinde asa cum esti? Parintii care te-au vrut adeseori mai mult, facandu-te sa te simti prea putin? Te uiti la tine in oglinda prin ochii de copila inocenta, care se mira de propria ei reflexie? Sau cu ochii de femeie ce si-a dorit mereu ceea ce n-a avut: parul cret sau lins, lung sau scurt, buze mai pline sau mai subtiri, tenul alb sau poate creol, ochi albastri sau caprui?

Dar daca ii zambesti femeii din oglinda si o privesti cald cu ochii sufletului? Observi tu oare cat este de frumoasa, de gingasa, de stralucitoare si puternica? Poti tu sa simti cata iubire radiaza chipul ei? Bunatate si drag, grija, prietenie? Poti sa admiti fara vreun dubiu ca are tot ce ii trebuie, ca este perfecta in unicitatea ei si merita din plin sa fie iubita? Zambindu-i a incredere, poti tu sa vezi in ea ce forta se naste, cum poate muta muntii din loc, cum poate iubi si darui fara masura?

 

Elibereaza-te de reflexiile si de proiectiile a cine crezi ca esti si devino tu!

 

Scutura-te de tot ce ti s-a spus vreodata ca esti sau ca nu esti si da-ti voie sa te simti in interiorul tau completa si sa te arati lumii in toata frumusetea ta! Cum ar putea vreodata ceilalti sa iti arate chipul tau real? E ca si cum te-ai afla intr-un muzeu plini de oglinzi distorsionate si ai incerca necontenit sa te gasesti pe tine, cea adevarata, printre toate acele reflexii schimonosite. Nu stii ca orice primesti ca raspuns din exterior vine alterat de filtrele celui care iti tine oglinda? Cum poti sa te amagesti ca ceea ce ti se spune este despre tine, cand este tot despre ei? Astazi poti fi minunata si ei se-arata incantati de tine, ca maine sa-ti gaseasca neajunsuri si sa-si exprime dezamagirea. Esti tu alta in fiecare zi ori si-au schimbat ei intre timp lentilele?

Lasa la o parte si mintea care ruleaza ganduri neincetat, programe implantante inca din primii ani, conditionari si reflexe care nu te definesc cine esti. Ea te face sa te simti valoroasa cand ai o realizare si total neimportanta in caz de esec. Dar cine esti tu nu se masoare conform unor criterii exterioare – daca esti sau nu casatorita, ce functie ocupi, cat de mare iti este casa, cat de scumpa masina, ce cupa ai la sutien si cati cm in talie. Valoarea ta nu are legatura cu ce crezi tu ca ar trebui sa fii. E mult mai mult decat atat.

 

Frumusetea vine din interior! Stii deja asta!

 

Am invatat in drumul meu de femeie si de coach ca frumusetea vine din mine, din ceea ce e sufletul meu, din starea mea de bine cu mine, din echilibrul meu interior. Nu din simetria chipului, din diplomele de pe pereti si nici nu e conditionata de cum ma percep cei din jur. Nu sunt un om mai putin frumos pentru ca imi ies in cale diverse provocari ori pentru ca poate n-am devenit ce s-ar fi asteptat parintii mei sa devin. La fel cum nu sunt mai putin demna de iubire pentru ca nu corespund idealului unui barbat sau pentru ca nu sunt in punctul in care credeam ca ar fi trebuit sa fiu la varsta mea.

Bucuria radiaza pe chip, calmul se simte in zambet si entuziasmul tasneste din priviri. Increderea in sine se vede in mers, feminitatea e perceputa in atitudine, in energie. Eu sunt eu, indiferent prin ce trec. La fel cum tu esti tu, indiferent ce ti s-a spus de-a lungul timpului. Si esti minunata exact asa cum esti!

Stiu ce simti cand te compari. Sau cand altii te vor mai mult, mai putin, altfel. Stiu cum este sa crezi tot ce ti se spune ori sa te evaluezi conform realizarilor tale, a standardelor fizice si a asteptarilor societatii! Stiu cum arata cautarea frenetica in exteriorul tau si nimic din ce descoperi sa nu fie TU! E o insatisfactie puternica, o frustrare dureroasa si un efort continuu de a te modela intr-una pentru a te potrivi tiparelor altora. Dar nimic din toate astea nu esti cu adevarat TU!

 

Indrazneste sa-ti redefinesti imaginea despre tine!

 

Eu iti propun sa incepi sa te vezi din interior, sa constientizezi ce transmiti in exterior si sa incepi sa arati cat de frumoasa esti indiferent ce masuri ai, ce functie ocupi sau cate ai bifat pe lista ta de obiective!

Vino sa ne fi alaturi pe 25 si 26 martie la seminarul de imagine personala pe care l-am pregatit impreuna cu Andreea Alionte, colega mea coach si fotograf special pentru tine:

“Descopera-te altfel intr-un workshop despre imagine personala”

Ne-am propus sa-ti aratam diferenta intre ce-ti spune mintea ca esti, ce reflexii primesti din oglinzile celor din jurul tau si cum te simti tu in interior. Iar apoi sa iti dam ocazia sa te exprimi autentic intr-o sedinta foto individuala cu Andreea in care sa ne arati femeia frumoasa din tine. Daca esti curioasa si vrei sa afli mai multe informatii, poti accesa evenimentul nostru de pe facebook aici.

 

Joaca-te putin in oglinda!

 

Chiar daca nu vei putea participa la acest atelier plin de joc si buna dispozitie, iti recomand un exercitiu simplu pe care il poti face pentru a pasi mai aproape de tine:

  • Raspunde-ti cat mai in detaliu la intrebarea: “ce iubesc la mine?” si scrie tot ce iti vine in minte pe o foaie de hartie.
  • In fiecare dimineata uita-te in oglinda si zambeste-ti, priveste-te in ochi si afirma pentru ce te iubesti.
  • Repeta exercitiul minim 21 de zile la rand si urmareste ce se intampla in interiorul tau.

Abia astept sa aflu ce efect a avut exercitiul propus asupra ta si ce schimbari au aparut pe masura ce ai realizat aceasta actiune simpla! Asa ca te invit sa-mi impartasesti experienta cu incredere! Te ascult!

 

Si adu-ti mereu aminte: un zambet e cel mai de pret accesoriu pe care il poti purta, iar o stare de bine te imbraca mai frumos decat orice rochie! Esti minunata!

 

Doi cersetori zgarciti, cu camara plina

La cat de mult se scrie despre relatii, despre iubire si daruire, ar trebui cu totii sa absolvim aceasta facultate cu brio, parintii sa ne dea sfaturi intelepte, prietenii sa radieze a bucurie si peste tot in jur sa vedem oameni fericiti si casnicii care functioneaza. E simplu, nu? O mie de retete, 10 pasi catre, cheia unei relatii perfecte, cum iti vindeci ranile, toate astea vor sa ne invete iubirea si totusi, sute de carti si articole citite mai tarziu ne gasim la fel de nestiutori si de nepregatiti. Un fel de habarnisti. Sau haideti sa vorbesc mai bine doar in numele meu. Pentru ca eu mie habar n-am ce sfaturi sa-mi dau ca sa ajung mai aproape de adevar privind dragostea.

Si m-arunc in valtoare, din nou cu capul inainte, ca-n liceu, de parca n-am invatat pana acum atatea lectii. Bine, hai, poate ceva mai precauta, dar tot cu fiori de dorinte, sperante si cu inima batand in piept, visand inca la Feti-Frumosi. Ma lansez plina de optimism si avant pentru ca am invatat si acum stiu sa comunic eficient, sa ascult, sa empatizez, sa tin spatiu si sa aduc intentii frumoase intre noi. Pentru ca suntem creatori si tot ce ne dorim noi, pus impreuna, cu putere si convingere, o sa iasa! Ce de cuvinte mari! Cuvinte mari si-atat. Macar de ramaneam la partea cu liceul…

Realitatea e ca lucrurile nu-s asa de simple. Ooo, ar fi putut fi, da, dar mintea…mintea asa le complica. Asa cauta nuante si substraturi in glas si gesturi, explicatii si interpretari, alte solutii si retete ca relatia (deja relatie!) sa mearga. Ceva ce poate ar curge de la sine, stiti, ca-n liceu (iar liceu) cand te sarutai in statia de autobuz in drum spre scoala si te plimbai de mana pe malul lacului in parc, acum brusc trebuie ajutat si ajustat. Alegi cuvintele cu grija, faci gesturile potrivite, lasi de la tine ca asa e intelept si te trezesti ca ajungi sa strici si ce nu trebuia reparat. Si din toate astea brusc vezi ca lipsesc inocenta, bucuria si autenticitatea de-atunci, ingropate parca in cufarul cu amintiri din adolescenta. Adultii parca nu mai stiu sa iubeasca, nu mai stiu sa fie!

bread_of_lifeE ca atunci cand iti e foame. Si intinzi mana pentru o bucata de ceva. In dreapta ta, alt cersetor. Si el tot cu mana-n tinsa. Si pentru ca te vede si ii pari simpatica, face un gest nobil ca sa te impresioneze. Si scoate din desaga lui gaurita, coltul de paine pe ieri, un pic uscat, partial muscat, lasand firimituri. Si ti-l intinde ca pe cel mai frumos buchet de trandafiri. L-a oferit si ieri cuiva, dar a muscat din el si i l-a dat inapoi. Pe semne ca vroia o briosa. “Pentru ochii tai care graiesc, iti spune, sa-ti treaca foamea.” Cu un zambet timid si luciri de speranta in priviri, asteapta sa-i intorci recunostinta pentru trandafiri. Anticipeaza bucuria si incantarea ta si stie cat o sa-l hraneasca toate astea. Poate ii vor tine de foame chiar si maine!

Cand colo, tu pipaind coltul de paine, il simti tare si muscat. “Nici macar n-are seminte”, gandesti si iei o gura, prefacandu-te ca-ti place, insa strangand din buze sa nu-ti scape un oftat. Dupa ce ca n-ai, dai la o parte si firimiturile primite? Si-ntorci, cu greu, un zambet stins, totusi miscata de gestul lui pentru ca-l vezi la fel de cersetor ca tine, multumind atunci ca ti-a iesit in cale. Altfel erai tot singura. Primesti si nu vezi ca primesti?!? Pentru ca tu visezi la torturi cu glazura de ciocolata si inimioare din bezele. Iti vine din nou sa oftezi. Si spui fara entuziasm: “delicios”. Iar el pandeste nerabdator pe chipul tau explozia de recunostinta si bucurie. Tu mesteci paine uscata, timpul trece, entuziasmul lui paleste. Se uita nedumerit si nu-ntelege de ce nu ti-a placut buchetul. Apoi se resemneaza si se multumeste si el cu firimituri de zambete si se da putin mai aproape de tine. Acum cersiti impreuna.

Seara, la tine acasa, dezbracand hainele de cersetor te asezati confortabil pe sofaua moale si-ti amintesti de camara cu bunatati. Ai si tu una si e nesfarsita. Tortul ala cu glazura si inimioarele din bezele parca erau acolo ultima oara! Si pe un raft ai pastrat o tableta cu bucurie pe care o scoti de fiecare data cand mangai pisica ce-ti toarce in poala. E reutilizabila, ca peria ei cu dinti moi de rasfatat blana. Si un buchet de zambete pe care-l pui in vaza pe masuta de cafea cand iti primesti prietenii in vizita. Mai ai si-un saculet cu praf de iubire care da mereu gustul magic mancarii pe care o gatesti pentru altii. Intr-un colt, ai umerase cu imbratisari, pentru toti cei care spun ca au nevoie. Uneori le dai pe toate, le recuperezi greu inapoi si uiti sa opresti una pentru serile racoroase de toamna. Ah, te gandesti la camara si te cuprinde un vis de vara si copilarie, cu miros sarat de mare, nuci verzi si cirese amare tarzii. Si parca-ti vine sa dai fuga la ea sa-ti linistesti foamea atatata de coltul de paine. Apoi dai de lacat si cauti innebunita cheia prin casa. Iar ai pierdut-o. O fi pitit-o pisica sub frigider. Offf, stii oricum ca maine trebuie sa te intorci din nou la cersit.

Cum e sa ai mereu camara plina, dand pe-afara de-atata abundenta, dar tu sa continui sa cersesti? Sa tot cauti la altul iubire, atentie, prietenie si caldura. Sa-ti aminteasca el, aruncand in graba un ochi prin camara ta, ce mai ai pus pe rafturi si umerase de acum un deceniu. Sa te surprinda spunand vag “esti asa si pe dincolo”. Ce te-a mai ghicit! Candva mancai des din borcanul de ras, te bagai in cutiile cu jocuri, probai imbratisarile de pe umerase, scoteai limba la oameni si stergeai lacrimi cu gheomotoace de vata de zahar lipite intre degetul mare si aratator. Dar intre timp ai ajuns adult serios si ai uitat cum este. Ti-ai luat paltonul greu al responsabilitatilor, calculatorul mecanic din lemn, rudimentar si obosit cu care iti faci socotelile, agenda aia din 2000 toamna in care iti planifici vacantele pe doi ani in avans. Ti-ai apretat gulerul scortos care nu te lasa acum sa te intinzi dupa crengile de cires inflorit si ai ajuns sa strambi din nas la un colt de paine. Dar daca tu ai tort in camara si inimioare de bezele, de ce nu mananci? De ce nu te saturi pe tine si pe altii? Cum de ajungi tocmai tu, cu asa bogatie sa cersesti un colt uscat de franzela?

carved-wood-hearts_960_720-300x200Cat te costa sa fii bun? Dar sa zambesti? Sa faci cu ochiul cand ii intalnesti si pe-altii la metrou cersind, dandu-le cate o tableta cu bucurie? Si de ce nu lasi mereu afara buchetul ala cu zambete si praful infinit de iubire. Pune-l peste tot, nu doar in mancare la ocazii speciale! Arde agenda si da frau liber spontaneitatii. Arunca socotitorul ala stramb pentru ca si-asa nu-ti da raspunsuri drepte. In locul lui simte. E mai usor sa iei decizii din burtica, dupa cum rade sau se strange. Si arunca hainele alea de cersetor! Pune in loc cel mai frumos mantou de imbratisari. Stii ca ai unul care nu se mai dezlipeste de pe piele si ramane mereu cu tine, chiar si iarna in ninsoare? Si salul ala cu multe vorbe bune, doar stii ca se asorteaza. Uite ce bine iti sade cu ele! Mai tremuri acum? Hmmm, putin inca, a umezeala rece.

Hei, ia uita-te-n sus! Ce sta lipit de tavan de-asupra ta? Un nor care iti ploua continuu. Esti surprinsa? Cum, n-ai vazut ca ai inundati vecinii? Fa-i vant pe geam si adu in loc soare. Vecinilor le poti lipi curcubee pe pereti ca sa usuce igrasia. Ei, cum e acum? Mai pleci la cersit cand vezi in ce palat traiesti? Data viitoare sa nu mai primesti colturi de paine veche si sa multumesti ca pentru trandafiri. Nici macar nu-ti mai e foame pentru ca acum ai si stii ca ai. Si pentru ca ai mereu, nu iti mai e teama sa pierzi. Ce sa pierzi? Si-asa inveti sa nu mai fii zgarcita, pentru ca nu se termina niciodata. Ba din ce imparti, primesti inzecit inapoi.

tree-colorful-4Da, nu-s buna sa-mi dau sfaturi de iubire. Tot cu inima de adolescenta inainte. Dar azi decid sa schimb ceva. Plantez o samanta de bucurie in ghivechiul din pieptul meu. Asa voi avea mereu cu mine. Azi imi vad camara plina, arunc lacatul, imbrac cele mai frumoase haine si ma apuc sa impart bezele. Si rad, rad mult pentru toti anii in care am fost zgarcita cu mine si cu ceilalti. De azi voi alege zi de zi sa plec la daruit si nu la cersit, in cele mai frumoase stari ale mele. De azi sunt iar printesa!

Treziti-va, oameni dragi! Inauntru e un palat infinit de frumos si bucurie. Nu trebuie sa fiti iubiti cu orice pret! Nu trebuie sa impartiti firimituri cu alti cersetori. Totul e inauntru, nu acolo afara. Priviti-va in interior si saturati-va cu belsugul de-acolo. Oricate provocari ar veni, oricate griji si presiuni exterioare, nu lasati pe nimeni sa va convinga c-ati fi tot niste cersetori. De voi tine sa pictati curcubee pe pereti si zambete in glastre cu flori.

 

 

Modele, piedestale si iluzii. Adu-ti aminte, drumul tau este unic!

Viata are un mod frumos de a te ajuta sa cresti: iti repeta mesajele si lectiile cu rabdare si staruinta pana le intelegi. Si atunci cand crezi ca le-ai integrat si ai depasit inca o etapa, apare si testul menit sa verifice cat de bine ti-ai facut temele. Luna septembrie pentru mine a fost una a “tezelor”, in care vrand-nevrand m-am intors la subiecte pe care le consideram de mult timp inchise pentru a le intelege la un alt nivel si pentru a constientiza si mai profund ceea ce era de invatat, de vindecat si de integrat acolo. Iar unul dintre aceste teste a fost legat de tendinta de a pune oamenii pe un piedestal, de a-i idealiza, de a avea asteptari cu privire la comportamentul si reactiile lor. Implicit de a-i investi cu putere doar pentru ca sunt sau doar par a fi mai bine pregatiti, mai experimentati intr-un domeniu al vietii lor.

 Idolii de ieri

concertTineti minte trupele, cantaretii, actorii din adolescenta? Cum ii mai urmaream dorind sa stim cum sunt in viata personala, cu cine au relatii de iubire, cand si unde s-au nascut si care e culoarea favorita? Reviste intregi pentru tineri erau pline de articole si postere care ne invitau sa idolatrizam un artist anume. In pas cu tendintele de-atunci, pe la 12 ani usa dormitorului meu era plina de postere, ma certam cu fratele meu pe casetofon, fiecare vrand sa asculte trupa preferata si cred ca n-as fi putut indura nici o critica adusa solistului meu “de suflet”. Si cu toate astea, am simtit de-a lungul timpului ca n-are nici un rost sa urc un om pe-un piedestal doar pentru ca este un artist desavarsit, n-am inteles niciodata imbulzeala din primul rand de la concerte si nici grupurile de fete innebunite dupa vreun cantaret pana la isterie si lacrimi.

 …si idolii de azi

Daca in cazul artistilor a fost simplu, odata cu adolescenta disparand rapid si eventualii idoli, situatia cu oamenii din viata mea a fost ceva mai greu de gestionat. Din nevoia de modele m-am trezit admirand de-a lungul timpului diferite persoane de la care simteam ca am multe de invatat si ca, intr-un fel sau altul, ele sunt deja acolo unde speram si eu sa ajung. M-am lasat inspirata, chiar ghidata de o parte din acesti oameni, dorind sincer sa le merit aprecierea si sa ma ridic la nivelul asteptarilor – cel putin ale acelor asteptari pe care gandeam eu ca le au ei fata de mine. Incet, incet, am construit pentru fiecare cate un piedestal trainic, inalt, greu de urnit din loc sau de daramat, uitand ca nu sunt zei, ca sunt departe de a fi atins perfectiunea si ca, in cel mai bun caz, sunt oameni. I-am urmarit, le-am sorbit cuvintele si le-am cautat circumstante atenuante in momentele in care nu se mai incadrau in sabloanele mele. De multe ori poate ca nici nu m-am gandit la faptul ca si ei sunt aici intr-un proces de invatare si desavarsire, ca uneori gresesc, se grabesc sa judece, ca nu urmeaza mereu ceea ce predica si au zile bune si mai putin bune, slabiciuni si rani care ii fac sa reactioneze impulsiv.

piedestal2Am avut si inca am in viata mea oameni frumosi, care lucreaza zi de zi la a deveni mai buni in ceea ce fac si sunt exemple de dedicare, perseverenta, intelepciune. Datorita unora dintre ei am pornit pe drumul dezvoltarii personale, inspirandu-ma sa vreau la randu-mi sa cresc, sa evoluez, sa-mi ofer mie si celorlalti ce am mai frumos in mine. Insa granita intre apreciere sincera si piedestal este una fina si fara sa-mi dau seama i-am ridicat la rang de supraom, asteptand de la ei imposibilul: sa fie drepti, corecti, sa fie acel cumul de virtuti pe care si ei le promoveaza celor din jur. Atunci cand asteptarile mele au devenit nerealiste am avut parte de cele mai zdravene zguduieli, invariabil ajungand sa simt dezamagire, frustrare, nedreptate, ca si cum ei m-au inselat intr-o promisiune de perfectiune pe care n-au facut-o niciodata, nici fata de mine si cel mai probabil nici fata de ei insisi. Am simtit o durere de care nimeni altcineva in afara de mine nu s-a facut raspunzator, pana am inteles ca oamenii sunt oameni, indiferent cat de mult exceleaza intr-un domeniu al vietii lor, fie ca e profesia, viata personala, sociala sau aspectul financiar. Si ca atare pot gresi, iar uneori pot invata ceva din asta sau nu, pot reactiona din ego ori pot emite concluzii, judecati si pareri eronate doar in urma unei prime impresii.

 Testul final: am integrat complet mesajul?

Si cand credeam ca am invatat aceasta lectie, ca cel mai important lucru este sa iei de la fiecare persoana ceea ce are ea mai frumos si mai bun de oferit, fara sa incerci sa-l idealizezi pentru vreun aspect al sau ori, din contra, sa-l judeci pentru lipsurile care-l fac sa nu se incadreze perfect in modelul din mintea ta, universul a decis sa-mi mai darame inca un piedestal. Sunt recunoscatoare pentru asta, desi recunostinta a aparut abia dupa ce mi-am terminat de digerat frustrarea, cand am putut primi deschis mesajul intamplarii din viata mea si am decis sa vindec odata pentru totdeauna nevoia de a ma pune mai prejos sau mai presus de oameni, de a fi vazuta si aprobata de cei din jur. Pentru ca a ridica statuie cuiva sau a ingadui sa te cocoti pe piedestalul pregatit de altcineva nu face decat sa alimenteze sentimentele de inferioritate sau de superioritate pe care le ducem dupa noi inca din copilarie, omitand sa ne uitam la unicitatea fiecaruia si la drumurilel pe care ni le-am ales.

Mi-am amintit astfel ca singurele repere la care ma pot raporta in cresterea mea sunt eu cea de ieri si nazuinta mea de a fi mereu un om mai bun decat sunt deja. Si pentru asta am nevoie de rabdare, perseverenta, constanta in lucrul cu mine si deschidere catre tot ceea ce mi se arata zi de zi, luand fiecare experienta asa cum vine. Uneori drumul pe care l-am ales nu este inteles de cei din jur, nici urmat sau aprobat, dar asta nu il face cu nimic mai putin real sau important pentru mine. Atunci devine irelevanta orice comparatie, reactiile celorlalti vorbind oricum despre ei si mai putin despre mine si tot ce imi ramane de facut este sa-mi urmez intuitia croindu-mi calea mai departe. Ma pot bucura de momentele in care drumul meu se intersecteaza cu cele ale altor oameni, devenind tovarasi pentru o vreme, invatand de la ei si din experienta noastra comuna, dar asta nu inseamna ca modul nostru de a vedea lucrurile si a trai viata trebuie sa se suprapuna ori ca vreunul dintre noi trebuie sa se abata de la poteca lui pentru a-l urma pe celalalt. Piedestalul nu-si are, cu adevarat, sensul caci mai devreme sau mai tarziu acel om va cadea de pe el cu gratie.

Imbratisaza-ti umbra ce construieste piedestalul

Posibil sa nu-ti fie straina experienta mea, sa fii simtit deja nevoia de a te raporta la un om ca la un model, de a primi atentia si aprobarea lui si apoi gustul deziluziei cand asteptarile ti-au fost inselate. Iar daca este asa, iti propun sa faci un exercitiu simplu in care sa iti dai voie sa te vezi egal cu toti, nici mai presus, nici mai prejos. Sa iti dai voie sa fii exact in punctul in care esti, fara sa vezi iarba din gradina vecinului mai verde sau paiul din ochiul celuilalt mai mare decat barna din ochiul tau. Fara sa ti se para ca altii sunt la ani lumina inaintea ta si fara sa te uiti de sus la cei care abia acum fac primii pasi in urma ta. Este oricum irelevant pentru calatoria pe care o ai inainte. Doar stai cu tine in aceasta stare in care nu te compari cu nimeni, nu te pui nici mai sus si nici mai jos fata de altii. Cum se simte? Ce perceptii ai in corp? Ce ganduri iti vin? Doar observa.

love-yourselfSi in acest moment de introspectie si calm, permite-ti sa te vezi asa cum esti, sa te accepti cu totul, cu lumina si umbre, cu bun si rau, cu toata perfectiune si imperfectiunea fiintei tale. Iubeste umbra care te impinge sa-l vezi pe altul mai bun ca tine si observa cum se transforma. In ce se transfoma? Si mai apoi, din aceasta stare de calm si acceptare, traieste recunostinta experientei pe care o ai pe acest pamant si bucura-te ca inveti si cresti cu fiecare pas pe care-l faci prin viata.

Zambeste, drumul tau e minunat, unic si plin de recompense!

Lasa-ma si nu-mi da pace, du-te-ncolo, vino-ncoace!

Sau cum ne sabotam relatiile – tipologia evitantului

De ceva timp lucrez cu o clienta draga – am s-o numesc Denisa, neputand sa-i dau numele real din motive de confidentialitate – pe tema relatiei de cuplu. Era unul din subiectele principale pe lista ei de obiective personale, dat fiind ca atunci cand ne-am intalnit se implinisera 7 ani de la ultima ei poveste de dragoste. Ceea ce aparent poate parea simplu de rezolvat, clienta mea fiind o femeie frumoasa, inteligenta, atragatoare, calda si extrem de talentata – cine nu si-ar dori-o ca iubita? – in timp s-a dovedit  a fi un subiect cu profunde implicatii emotionale si psihologice pe care a fost necesar sa il abordam treptat, strat dupa strat. Read more

Concentreaza-te pe prioritatile tale!

In ultimii ani m-am indepartat considerabil de notiuni precum: work life balance, time management, agenda, sedinte si rapoarte. A fost probabil refuzul meu de a ma mai incadra intr-un program fix, intr-o viata cu reguli stricte, deadline-uri si stress pe care de multe ori l-am considerat ca fiind artificial intretinut. Am dorit sa am sentientul de “cum este sa fiu propriul meu stapan”, sa am timp pentru lucrurile care imi fac placere, libertate, viata sanatoasa si echilibrata. Si in mare parte m-am bucurat de toate acestea, multi din jurul considerandu-ma norocoasa, eu insami fiind recunoscatoare pentru cum mi-am petrecut ultimii ani din viata. Insa pentru a putea face acest lucru, a fost nevoie sa imi stabilesc clar prioritatile, renuntand de multe ori la lucruri care mi-ar fi distras atentia si mi-ar fi consumat energia, chiar de erau foarte placute. Read more

Despartirea de “jumatatile de masura”

Despartirea de un om la care tii, pe care poate chiar il iubesti nu este niciodata un lucru usor. Ba as putea spune ca reprezinta una dintre lectiile acelea dureroase cu care viata ne pune fata in fata testandu-ne vointa si taria viselor. E acea decizie pe care oricat de mult ai intoarce-o pe toate partile, oricat ai incerca sa o eviti, sa o amani, sa nu ti-o asumi, pur si simplu este necesar sa o iei, are un gust amar si nu te lasa nicicum cu zambetul pe buze. Si nu ma refer la acele momente in care a pune punct unei relatii inseamna eliberare, incheierea unei legaturi toxice sau pur si simplu iesirea dintr-o situatie in care nu te simti angajat.  De obicei in aceste cazuri cel putin una dintre persoane are o senzatie de usurare odata ce ruptura se produce. Desi nici aceste incheieri nu sunt floare la ureche. Ma refer la acele situatii in care exista sentimente de ambele parti, dar este asa o nepotrivire de moment, cei doi fiind in contratimp, incat pur si simplu nu e loc de o relatie. A insista sa se lege ceva intr-un moment de acest fel se aseamana cu a indesa nuca in perete, refuzand sa vezi ca n-are loc si nu faci decat s-o chinui. Si odata cu nuca si pe tine. Ma refer la relatiile de tipul “jumatatilor de masura”. Iti suna cunoscut? Read more

Ce-am invatat in doi ani de coaching

joy (1)Pentru mine, coachingul este mult mai mult decat meseria pe care o indeplinesc cu placere, pasiune si dedicare.  Inainte de toate, coachingul reprezinta acea practica, acel set de instrumente cu ajutorul caruia mi-am transformat propria viata. Din noiembrie 2013 pana in prezent am fost, pe rand, student, client si coach, invatand, experimentand, crescand constant si sigur, descoperind sesiune dupa sesiune noi motive care sa-mi hraneasca incantarea si admiratia fata de rezultatele pe care un proces de coaching sustinut le poate aduce in viata cuiva.

Privind in urma la acesti mai bine de doi ani din viata mea, intensi si plini de experiente uluitoare si transformari interioare profunde, m-am intrebat care ar fi cele mai importante lucruri pe care le-am invatat in acesta calatorie. La o prima analiza am descoperit 10 lectii importante pentru care sunt recunoscatoare ca am pornit pe acest drum, lectii pe care le-am integrat pe masura ce am lucrat constant cu mine si cu clientii mei.

 

  1. In calea propriului nostru succes nu sta nimeni altcineva decat noi insine. Fiecare dintre noi are in interiorul sau un mic sabotor, acel mecanism inconstient, automat, care se activeaza de fiecare data cand vrem sa schimbam ceva in propria viata. De cate ori nu v-ati spus: “de maine incep sa alerg/merg la sala/slabesc”, “nu mai suport jobul meu, trebuie sa gasesc ceva mai bun”, “relatia mea nu mai functioneaza, poate e timpul sa schimb ceva”, “de luna viitoare incep sa economisesc”? Lista este lunga si variaza de la persoana la persoana, mecanismul este insa acelasi: e ca si cum alergam intr-o cursa de unii singuri, ca la final sa ne impiedicam inainte de a trece linia de sosire.
  2. Puterea interioara sta in asumarea responsabilitatii pentru ceea ce gandim, spunem, facem, pentru cum arata viata noastra si pentru cine suntem. Pentru ca atunci cand dam vina pe ceilalti, pe sistem, pe tara, pe vremuri, nu facem decat sa ne plasam in postura victimei care doar se plange, insa nu ia actiune. In clipa in care intelegem ca singurii responsabili pentru felul in care ne arata propriile vieti suntem noi insine, atunci ne luam puterea inapoi de la parinti, sefi, guvernatori si incepem sa aducem acele schimbari necesare pentru ca realitatile noastre sa devina ceea ce noi ne dorim. Atentie! A ne asuma responsabilitatea nu inseamna a ne considera vinovati si, implicit, a ne judeca pentru asta. Vina nu ne serveste la construirea unei vieti luminoase si fericite!
  3. Ca sa ne schimbam realitatea exterioara este necesar sa ne uitam intai in interiorul nostru. Ceea ce gandim, convingerile noastre, stau la baza reactiilor si actiunilor noastre care au ca si rezultat realitatea exterioara. Schimbandu-ne tiparele mentale si avand noi perspective asupra lucrurilor, cautand sa intelegem ce invatam din fiecare situatie si cum putem face lucrurile diferit, producem un impact substantial asupra propriei vieti si atunci o noua realitate incepe sa prinda contur. “O problema nu poate fi rezolvata avand acelasi nivel de gandire care a creat-o.” – Albert Einstein.
  4. Rezultatele nu vin de la sine. Este nevoie de angajament, responsabilitate, vointa, rezistenta, perseverenta – intr-un cuvant de multa munca. Dar persoana care suntem la finalul procesului merita din plin acest efor! Procesul de coaching prin care eu insami am trecut nu a fost nici o clipa floare la ureche. Au fost momente cand am evitat sa ma uit unde ma durea, momente cand am procastinat, momente cand m-am razvratit, momente cand am negociat cu mine insami, nestiind ca astfel doar imi fur caciula. A fost nevoie de multa perseverenta si vointa sa duc la bun sfarsit ceea ce mi-am propus si de cele mai multe ori a face pasi marunti, dar constanti, a fost cheia succesului. Rezultatele la care am ajuns in acesti 2 ani si jumatate, omul care am devenit, libertatea de care ma bucur in viata mea, realitatea pe care o traiesc zi de zi au meritat din plin acest efort. Si daca ar fi sa o iau de la capat, la fel as proceda.
  5. In spatele celei mai profunde frici se afla cel mai de pret dar. Cheia, de cele mai multe ori, sta ascunsa in cel mai intunecat coltisor al fiintei noastre. Cu cat ne opunem mai mult unui lucru din viata noastra, cu atat mai clar ar trebui sa ne fie ca acela este locul unde merita sa ne indreptam atentia. Stiu, drumul nu este deloc usor si uneori ne confruntam cu temeri ingrozitoare, vrem sa fugim, sa ne ascundem in cotidian ca strutul cu capul in nisip, amagindu-ne ca daca ne umplem orele cu lucruri “importante” inseamna ca evoluam, dar adevarul este ca in acest fel pierdem adevarate comori. Si abia cand, inarmati cu rabdare si curaj, decidem sa aflam motivele acelei rezistente, abia atunci reusim sa ne eliberam de frici si sa ne asumam adevaratul nostru potential.
  6. Oamenii, lucrurile si situatiile din viata noastra au menirea de a ne ajuta sa crestem si sa evoluam. Unii ne vor sustine in ceea ce facem, altii insa ne vor provoca, “apasandu-ne pe butoane”. Un parinte autoritar? O situatie neplacuta la serviciu? O relatie dificila? Lipsa de comunicare in cuplu? Toate aceste dificultati din viata noastra au rolul de a ne face mai puternici, ajutandu-ne sa descoperim resurse interioare nebanuite. In momentul in care intelegem beneficiile aduse de situatiile din vietile noastre, putem gasi solutii pentru a le depasi.
  7. Cand vedem in ceilalti lucruri care nu ne plac, ba mai mult, ne enerveaza si ne frustreaza, este cu mult mai folositor sa cautam aceleasi aspecte in noi, in locul emiterii de judecati. Pentru ca nu putem recunoaste in ceilalti lucruri pe care noi insine nu le manifestam. Si nu este necesar sa le exprimam in acelasi mod sau in aceleasi relatii si aspecte ale vietii ca si ei. Oglindirea in cei din jur este modul in care natura ne arata unde avem de lucrat cu noi insine. Odata comportamentul acceptat si schimbat in interiorul nostru va inceta sa ne mai agaseze atunci cand il observam la cei de langa noi.
  8. Frica de succes este de multe ori mai puternica si mai paralizanta decat frica de esec. Iar impreuna fac ravagii. Este ca si cum te-ai afla intr-o intersectie si nu alegi nici unul din drumurile care ti se deschid inainte. Stagnarea, amanarea, evitarea nu te vor ajuta niciodata sa rezolvi problema sau sa ajungi unde ti-ai propus. Si de multe ori orice alegere este mai buna decat nici una, pentru ca avem de invatat din absolut toate experientele pe care le traim. Surpriza mea a fost sa aflu ca, desi toti oamenii cu care am lucrat manifestau o frica de esec puternica ce ii impiedica sa treaca la actiune in diverse domenii ale vietii, cea mai uluitoare si greu de gestionat era, de fapt, frica de succes. Imagineaza-ti doar si pentru cateva clipe cum ar fi sa traiesti cu adevarat viata pe care ti-o doresti si in plus. Si odata ce te bucuri de aceasta imagine paradisiaca sa constati ca undeva in colt se afla o alta temere – aceea de a nu pierde totul in secunda urmatoare. Vestea buna este ca atunci cand constientizam aceste frici si lucram cu ele, cerul devine limita!
  9. Mintea umana este un instrument colosal. Fie invatam sa il folosim in interes propriu, devenind astfel cel mai de pret aliat, fie ne luptam cu el incercand sa il stapanim, consumand astfel energie, timp si resurse pretioase. O veste buna este aceea ca mintea nu face diferenta intre realitate si imaginatie. Ca urmare, vizualizarea pozitiva a ceea ce-ti doresti este cu mult mai eficienta decat concentrarea pe aspectele care nu functioneaza. Asa ca, haideti sa ne luam momente de visare in care sa ne construim in cele mai mici detalii realitatea. Si tineti minte, orice este posibil!
  10. Atunci cand ne privim ca pe un ansamblu ale carui parti sunt interconectate si se impacteaza reciproc – trupul, mintea, spiritul – incepem sa descifram mecanismul de functionare al propriei fiinte si sa decodificam mesajele primite. Oricat ar parea ca ceea ce gandim, ceea ce simtim, propriul corp si starea lui de bine sunt separate, in realitatea ele formeaza un intreg. Emotiile noastre ne impacteaza starea de sanatatea, gandurile noastre, pozitive sau negative, ne influenteaza starea de echilibru si comfort. Deja “stresul” este considerat ca fiind cauza multor boli, dar ce reprezinta el mai exact nimeni nu pare sa poate explica. Atunci cand am incetat sa ma mai percep pe bucati, cand am dat atentie mesajelor corpului si inimii mele si am avut o abordare holistica a starii mele de bine, lucrurile au inceput sa functioneze. Pentru ca degeaba ne indopam cu pastile pentru migrene si gastrita, cata vreme nu ne ascultam emotiile, nu schimbam mediul in care traim, modul in care gandim si felul in care facem lucrurile.

 

Indiferent daca aceste lectii nu iti sunt deloc straine sau este prima oara cand le vezi din aceasta perspectiva, te invit sa reflectezi putin la aplicarea lor in propria ta viata. Nu lasa sa-ti treaca zilele fara sa te intrebi ce ai de invatat din relatiile tale, din experientele prin care treci, din starile pe care le traiesti, astfel fiind tot mai prezent la propria ta viata. Si nu te duce seara la culcare fara sa vezi adanc in inima ta pentru ce anume esti recunoscator, pentru ce simti nevoia sa iti ceri iertare si cui vrei sa trimiti ganduri de iubire si multumire pentru ziua ce tocmai s-a incheiat. Traieste constient!

diary

Asculta-ti corpul, este cel mai intelept dintre doctori!

 

Astazi am decis sa va vorbesc despre “doctorul interior” si starea de sanatate. De ce? Pentru ca daca ar fi sa numesc unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am invatat despre mine in toti acesti ani de cautari si autocunoastere, primul care imi vine in minte este acela de a intelege si a asculta mesajele propriului meu corp. Ani de zile m-am luptat cu migrene severe, gastrita, stari de oboseala si epuizare, analizele iesindu-mi toate in regula si totusi eu simtindu-ma rau. Cand medicina alopata nu m-a ajutat in a descoperi cauzele acestor afectiuni, iar tot ce am primit in schimb au fost retete lungi de medicamente si ridicari din umeri drept raspuns la intrebarile mele, m-am indreptat catre homeopatie, acupunctura si mult mai tarziu catre bioenergoterapie. Dar inca lipsea ceva din toata ecuatia: constientizarea ca eu sunt 100% responsabila pentru starea mea de sanatate. Pentru ca, nu-i asa, mergem la medic cu o problema pe care el trebuie sa ne-o rezolve, fara ca noi sa avem vreun aport la starea noastra de sanatate. Pe principiul: domnule doctor, fa-ma bine!
Read more