Category: Mind

E nevoie ca lucrurile sa se coaca in ritmul lor, la timpul potrivit

sau…

Poveste despre rabdare

Ce ti-e si cu rabdarea asta? Aud adesea in jurul meu indemnul “ai rabdare!”. Cred ca este unul din cel mai frecvent folosite in lumea noastra, ca-l adresam unor copii de 2-3 ani, ca-l spunem oamenilor cu care lucram sau noua insine incercand sa ne temperam, parca rasuna peste tot. Lumea noastra a ramas fara rabdare, a chiulit de la aceasta lectie si nu pricepe de ce nu se coc merele inainte de vreme. Ahhh si ce mai tragem si impingem ca sa se faca lucrurile odata, mai repede! Cata energie consumam fix degeaba! Toate au un timp al lor. Anotimpurile ne invata asta, la fel si cele 9 luni de sarcina inainte de nasterea unui bebe. Si totusi, e una dintre cele mai grele lectii. Oare de ce?

 

Lucrez cu mine inainte de a lucra cu altii, vad tipare, inteleg lucruri, imi pica fise, fac legaturi, ma transform continuu in interior. Si asteptarea e ca lucrurile sa se schimbe peste noapte. Dar nu se schimba, cer timp. Si-mi spun, iar(?!), ai rabdare! Pana mai trece un moment si reiau vreunul din tiparele proaspat constientizate, vad ca o fac si totusi inca nu pot schimba complet. Uneori respir, zambesc si accept, de multe ori ma frustrez…dupa atata munca?! Da, dupa atata lucru cu sine, imi doresc ca schimbarea sa se petreaca mai repede. Uneori ea este imediata, alteori, cere timp. Viata ma intoarce mereu si mereu la rabdare. Suna cunoscut?

Mi-am dorit sa scriu. Mi-a devenit clar de acum 4 ani ca fac acest lucru cu mult drag si suflet si ca este unul din modurile prin care stiu eu sa ofer. Atunci a aparut ideea acestui proiect – blogul, iar de la idee la materializarea ei a mai trecut 1 an. N-as fi crezut ca procesul facerii poate dura atata. Si am vrut sa grabesc lucrurile ca sa se miste mai repede. N-a functionat! Acest proiect a avut timpul lui. Ce n-am inteles eu atunci cand am pornit la drum este ca si eu am timpul meu. Acest ceva din mine care vrea sa scrie a avut propriul proces, care a fost mai lung decat crearea propriu-zisa a site-ului. Si pana ce eu n-am fost cu adevarat pregatita sa ma expun si nu neaparat sa scriu, lucrurile n-au curs, au fost fortate. Si m-am frustrat. Si-asa am ajuns la o intrebare

E de-ajuns sa vreau ceva ca sa se intample?

De cate ori vi s-a intamplat sa va doriti ceva ce simtiti cu tot sufletul ca este pentru voi si totusi sa dureze mult prea mult pana sa apara si in realitatea fizica?  Sa credeti ca este de-ajuns sa vrei si sa faci pasii necesari ca sa se intample? Iar apoi poate ati fost dezamagiti? Sau ati inceput sa depuneti si mai mult efort crezand ca n-ati facut voi tot ce trebuie? Si ma refer aici la orice, de la a avea un corp sanatos si armonios, la a avea o relatie frumoasa, a ajunge in locuri la care visati, a obtine un post care credeti ca vi se potriveste, iar lista poate continua. Sunt atatea si atatea lucruri si situatii pe care cu totii ni le dorim, la care muncim, visam si totusi ele intarzie sa apara. Si ne gandim ca n-am avut noroc sau poate n-am facut destul ori pur si simplu nu e pentru noi. Poate chiar ajungem sa renuntam la idee, abandonam proiecte, relatii, meserii, uneori casa si tara.

Dar daca ne uitam inapoi, a fost vreo clipa in care am luat in considerare faptul ca lucrurile trebuie sa se si “coaca”? Sunt situatii in care nu totul depinde de noi. Atunci tot ce mai avem de facut este sa asteptam cu…da, rabdare. Dar sunt si momente cand aspecte din noi nu dau voie sa se intample acele lucruri. Cum vine asta?

Va spuneam mai devreme ca de 4 ani stiu ca vreau sa scriu. Si am scris deja cateva articole, am facut acest site, am umplut cateva caiete intregi. Provocarea n-a venit din a scrie ci din a publica. Si nici macar din a publica, mai degraba din a expune lumii o parte din mine. Pentru ca sa pot lasa acest aspect interior sa se manifeste, am avut nevoie de 4 ani in care am intors lucrurile pe toate partile. Si da, consider ca cei care lucreaza cu oamenii – psihologi, coachi, terapeuti – au cea mai multa munca de facut cu ei insisi, chiar intreaga vieta. In spatele unui simplu impuls frumos s-au aflat straturi si straturi de frici, indoieli, niveluri diferite de asumare. Si acum reiau, cu bucurie, procesul de a scrie si de a publica, avand, sper eu, mai multa rabdare cu mine in a impartasi ceea ce am adunat in atatia ani de crestere si invatare.

De multe ori, in spatele unei dorinte luminoase, a unui vis frumos, se afla o lista intreaga de blocaje. Cel mai adesea sunt frici – cea de schimbare fiind chiar in capul listei. Pe langa ele, exista atasament – de oameni, situatii, locuri, de feluri de a fi si obiceiuri. Acestea “mor” greu si cu suferinta. Nu prea se poate altfel. Si mai mult decat atat, a atinge ce-ti doresti presupune asumare. Asumarea propriei vieti, propriei fiinte, propriei fericiri. Asumarea lucrurilor pe care le vrei, care pot fi teribil de diferite de ceea ce ai fost invatat sa iti doresti. Si aici cred ca incepe greul pentru multi, apar conflicte, ambivalenta. Aici incepe adevarata renuntare – la imagini, masti, comportamente, la nevoia de a implini asteptari exterioare, etc..

Am invatat de-a lungul timpului ca nimic nu vine in viata inainte de vreme, inainte de a fi pregatita sa-l primesc si sa-i fac fata. Nici darurile si nici lectiile. Toate au un timp al lor si acest timp nu respecta normele sociale, nevoia de productivitate sau ritmul accelerat in care ne traim viata. Acest timp opereaza dupa niste legi universale care au legatura cu transformare reala a fiintei. Ele pot lua minute sau ani, e mai putin relevant. La acest nivel la care fac referire timpul dispare.

Vorbesc aici de cat ai cu adevarat nevoie pentru a face un salt pe verticala, de la un nivel de constiinta la un altul, de la un grad de deschidere la unul mai mare etc. Cat dureaza sa fac un “shift’? Minute? Zile? Luni? Ani? Nu este ceva ce e de inteles cu mintea si nici nu cred ca poti provoca sau controla. Cum imi spunea acum ceva vreme un parinte, “Ierti cand poti sa ierti, nu cand iti impui s-o faci.”

Pe langa toate acestea, salturile si constientizarile facute la inceputul unei situatii pot fi mult mai rapide decat acelea ce se releva ca fiind necesare pe masura ce te apropii de radacina lucrurilor. Daca  ne gandim, sa zicem, la intensitatea unei probleme, privind pe o scara de la 1 la 10, 10 insemnand maximul de disconfort dat de acea situatie, mai rapid faci trecerea de la 10 la 5 decat de la 2 la 1. Si asta pentru ca pe masura ce ne apropiem de miez, transformarile devin mult mai subtile si cer o intelegere si-o integrare la un cu totul alt nivel. Daca ar fi sa dau o structura unui proces ce presupune transformare interioara, din perspectiva mea exista…

3 etape de integrare a unei schimbari:

  1. Prima etapanivelul intelectual. Atunci cand intelegi o alta perspectiva sau cand primesti o informatie noua care iti schimba perceptia asupra lucrurilor. In aceasta etapa te afli cand descoperi un tipar comportamental, ai acces la un sistem nou de cunoastere, observi in tine si in ceilalti niste lucruri. Intelegi, vezi, dar cand se repeta tiparul, inca nu poti schimba reactia automata.
  2. A doua etapanivelul emotional. Ea se deschide la momentul potrivit si atunci ai acces la emotiile din spatele comportamentului. Noi putem intelege rational ca o situatie nu ni se mai potriveste, insa pana ce nu eliberam din corp si emotiile atasate acelei situatii, vom tinde sa repetam tiparul. La fel se intampla si cu o informatie noua – trebuie sa-i facem loc in noi, s-o integram si la nivel emotional, nu doar intelectual ca un alt comportament sa rasara in fiinta noastra.
  3. A treia etapanivelul spiritual. Din perspectiva mea este si ultima si nu poate fi in nici un fel controlata sau grabita sa aiba loc. In aceasta etapa integrarea se face complet, la nivel de fiinta. Este un moment de transformare care schimba complet trairea in interior. Si este diferenta intre a intelege o stare, a o trai si a fi acea stare. Cand acest lucru se intampla, patternul este rescris. Este ca o trezire interioara la un nivel superior de constiinta. Iar acest nivel include perspectiva anterioara, dar e mult mai larg. Imaginea de ansamblu se mai extinde putin, pas urias de altfel.

Dupa cum va tot povestesc, unele lucruri chiar nu pot fi grabite. Putem noi sa vrem mult si bine, sa batem din picior, sa insistam, dar uneori cel mai bun lucru este sa ne dam timp si sa avem rabdare ca lucrurile sa se aseze de la Sine. In orice proces, perioada de integrare de dupa o etapa intensa de lucru este extrem de importanta. Acesta nu se poate face la foc continuu. El necesita multa energie si timp ca toate structurile fiintei sa incorporeze transformarile fara a a genera un dezechilibru iremediabil.

In goana lumii noastre de a face mai mult si mai repede, a sta si a nu face nimic pare inadmisibil – o reala pierdere de timp. Contraintuitiv, sfatul pe care l-am primit si eu la inceputul propriului meu proces, “solutia pentru a ajunge unde ti-ai propus este sa te grabesti cat de incet poti”, este si cel mai valoros de pana acum. Asa ca vi-l ofer si voua.  Luati-va timp cu voi! Sa fortati lucrurile nu inseamna decat sa le amanati manifestarea, sa le indepartati de voi ori sa fortati sa apara ceva inainte de a fi cu adevarat pregatiti pentru acel ceva.

Acestea fiind spuse, ne doresc noua sa avem rabdare! Cu noi in primul rand, cu cei din jur, cu ritmurile si ciclurile vietii. Sa ne luam pauze lungi si dese si sa avem prezenta de a savura fiecare moment, asa cum vine el. La timpul lui. Si in toata aceasta perioada sa ne pastram intentia vie si sa nu deznadajduim. Mai mult, sa ne detasam de rezultat dandu-i voie sa ia cea mai frumoasa forma posibila pentru noi.

Cat despre scris – de astazi vi-l dedic voua!

Va multumesc pentru darul pe care mi-l faceti de a citi ceea ce simt sa va transmit! Si orice va face placere sa-mi impartasiti, primesc cu drag. M-as bucura sa pot crea impreuna cu voi un dialog, liber si autentic, de la suflet la suflet.

Cu (mai multa) rabdare, Mihaela

Scrisoare catre femeia din oglinda

Priveste-te in oglinda!

 

Ce vezi? Cine te observa? E oare criticul care-ti cauta cusururi? Iubitii ce poate te-au dorit altfel si nu te-au putut cuprinde asa cum esti? Parintii care te-au vrut adeseori mai mult, facandu-te sa te simti prea putin? Te uiti la tine in oglinda prin ochii de copila inocenta, care se mira de propria ei reflexie? Sau cu ochii de femeie ce si-a dorit mereu ceea ce n-a avut: parul cret sau lins, lung sau scurt, buze mai pline sau mai subtiri, tenul alb sau poate creol, ochi albastri sau caprui?

Dar daca ii zambesti femeii din oglinda si o privesti cald cu ochii sufletului? Observi tu oare cat este de frumoasa, de gingasa, de stralucitoare si puternica? Poti tu sa simti cata iubire radiaza chipul ei? Bunatate si drag, grija, prietenie? Poti sa admiti fara vreun dubiu ca are tot ce ii trebuie, ca este perfecta in unicitatea ei si merita din plin sa fie iubita? Zambindu-i a incredere, poti tu sa vezi in ea ce forta se naste, cum poate muta muntii din loc, cum poate iubi si darui fara masura?

 

Elibereaza-te de reflexiile si de proiectiile a cine crezi ca esti si devino tu!

 

Scutura-te de tot ce ti s-a spus vreodata ca esti sau ca nu esti si da-ti voie sa te simti in interiorul tau completa si sa te arati lumii in toata frumusetea ta! Cum ar putea vreodata ceilalti sa iti arate chipul tau real? E ca si cum te-ai afla intr-un muzeu plini de oglinzi distorsionate si ai incerca necontenit sa te gasesti pe tine, cea adevarata, printre toate acele reflexii schimonosite. Nu stii ca orice primesti ca raspuns din exterior vine alterat de filtrele celui care iti tine oglinda? Cum poti sa te amagesti ca ceea ce ti se spune este despre tine, cand este tot despre ei? Astazi poti fi minunata si ei se-arata incantati de tine, ca maine sa-ti gaseasca neajunsuri si sa-si exprime dezamagirea. Esti tu alta in fiecare zi ori si-au schimbat ei intre timp lentilele?

Lasa la o parte si mintea care ruleaza ganduri neincetat, programe implantante inca din primii ani, conditionari si reflexe care nu te definesc cine esti. Ea te face sa te simti valoroasa cand ai o realizare si total neimportanta in caz de esec. Dar cine esti tu nu se masoare conform unor criterii exterioare – daca esti sau nu casatorita, ce functie ocupi, cat de mare iti este casa, cat de scumpa masina, ce cupa ai la sutien si cati cm in talie. Valoarea ta nu are legatura cu ce crezi tu ca ar trebui sa fii. E mult mai mult decat atat.

 

Frumusetea vine din interior! Stii deja asta!

 

Am invatat in drumul meu de femeie si de coach ca frumusetea vine din mine, din ceea ce e sufletul meu, din starea mea de bine cu mine, din echilibrul meu interior. Nu din simetria chipului, din diplomele de pe pereti si nici nu e conditionata de cum ma percep cei din jur. Nu sunt un om mai putin frumos pentru ca imi ies in cale diverse provocari ori pentru ca poate n-am devenit ce s-ar fi asteptat parintii mei sa devin. La fel cum nu sunt mai putin demna de iubire pentru ca nu corespund idealului unui barbat sau pentru ca nu sunt in punctul in care credeam ca ar fi trebuit sa fiu la varsta mea.

Bucuria radiaza pe chip, calmul se simte in zambet si entuziasmul tasneste din priviri. Increderea in sine se vede in mers, feminitatea e perceputa in atitudine, in energie. Eu sunt eu, indiferent prin ce trec. La fel cum tu esti tu, indiferent ce ti s-a spus de-a lungul timpului. Si esti minunata exact asa cum esti!

Stiu ce simti cand te compari. Sau cand altii te vor mai mult, mai putin, altfel. Stiu cum este sa crezi tot ce ti se spune ori sa te evaluezi conform realizarilor tale, a standardelor fizice si a asteptarilor societatii! Stiu cum arata cautarea frenetica in exteriorul tau si nimic din ce descoperi sa nu fie TU! E o insatisfactie puternica, o frustrare dureroasa si un efort continuu de a te modela intr-una pentru a te potrivi tiparelor altora. Dar nimic din toate astea nu esti cu adevarat TU!

 

Indrazneste sa-ti redefinesti imaginea despre tine!

 

Eu iti propun sa incepi sa te vezi din interior, sa constientizezi ce transmiti in exterior si sa incepi sa arati cat de frumoasa esti indiferent ce masuri ai, ce functie ocupi sau cate ai bifat pe lista ta de obiective!

Vino sa ne fi alaturi pe 25 si 26 martie la seminarul de imagine personala pe care l-am pregatit impreuna cu Andreea Alionte, colega mea coach si fotograf special pentru tine:

“Descopera-te altfel intr-un workshop despre imagine personala”

Ne-am propus sa-ti aratam diferenta intre ce-ti spune mintea ca esti, ce reflexii primesti din oglinzile celor din jurul tau si cum te simti tu in interior. Iar apoi sa iti dam ocazia sa te exprimi autentic intr-o sedinta foto individuala cu Andreea in care sa ne arati femeia frumoasa din tine. Daca esti curioasa si vrei sa afli mai multe informatii, poti accesa evenimentul nostru de pe facebook aici.

 

Joaca-te putin in oglinda!

 

Chiar daca nu vei putea participa la acest atelier plin de joc si buna dispozitie, iti recomand un exercitiu simplu pe care il poti face pentru a pasi mai aproape de tine:

  • Raspunde-ti cat mai in detaliu la intrebarea: “ce iubesc la mine?” si scrie tot ce iti vine in minte pe o foaie de hartie.
  • In fiecare dimineata uita-te in oglinda si zambeste-ti, priveste-te in ochi si afirma pentru ce te iubesti.
  • Repeta exercitiul minim 21 de zile la rand si urmareste ce se intampla in interiorul tau.

Abia astept sa aflu ce efect a avut exercitiul propus asupra ta si ce schimbari au aparut pe masura ce ai realizat aceasta actiune simpla! Asa ca te invit sa-mi impartasesti experienta cu incredere! Te ascult!

 

Si adu-ti mereu aminte: un zambet e cel mai de pret accesoriu pe care il poti purta, iar o stare de bine te imbraca mai frumos decat orice rochie! Esti minunata!

 

Modele, piedestale si iluzii. Adu-ti aminte, drumul tau este unic!

Viata are un mod frumos de a te ajuta sa cresti: iti repeta mesajele si lectiile cu rabdare si staruinta pana le intelegi. Si atunci cand crezi ca le-ai integrat si ai depasit inca o etapa, apare si testul menit sa verifice cat de bine ti-ai facut temele. Luna septembrie pentru mine a fost una a “tezelor”, in care vrand-nevrand m-am intors la subiecte pe care le consideram de mult timp inchise pentru a le intelege la un alt nivel si pentru a constientiza si mai profund ceea ce era de invatat, de vindecat si de integrat acolo. Iar unul dintre aceste teste a fost legat de tendinta de a pune oamenii pe un piedestal, de a-i idealiza, de a avea asteptari cu privire la comportamentul si reactiile lor. Implicit de a-i investi cu putere doar pentru ca sunt sau doar par a fi mai bine pregatiti, mai experimentati intr-un domeniu al vietii lor.

 Idolii de ieri

concertTineti minte trupele, cantaretii, actorii din adolescenta? Cum ii mai urmaream dorind sa stim cum sunt in viata personala, cu cine au relatii de iubire, cand si unde s-au nascut si care e culoarea favorita? Reviste intregi pentru tineri erau pline de articole si postere care ne invitau sa idolatrizam un artist anume. In pas cu tendintele de-atunci, pe la 12 ani usa dormitorului meu era plina de postere, ma certam cu fratele meu pe casetofon, fiecare vrand sa asculte trupa preferata si cred ca n-as fi putut indura nici o critica adusa solistului meu “de suflet”. Si cu toate astea, am simtit de-a lungul timpului ca n-are nici un rost sa urc un om pe-un piedestal doar pentru ca este un artist desavarsit, n-am inteles niciodata imbulzeala din primul rand de la concerte si nici grupurile de fete innebunite dupa vreun cantaret pana la isterie si lacrimi.

 …si idolii de azi

Daca in cazul artistilor a fost simplu, odata cu adolescenta disparand rapid si eventualii idoli, situatia cu oamenii din viata mea a fost ceva mai greu de gestionat. Din nevoia de modele m-am trezit admirand de-a lungul timpului diferite persoane de la care simteam ca am multe de invatat si ca, intr-un fel sau altul, ele sunt deja acolo unde speram si eu sa ajung. M-am lasat inspirata, chiar ghidata de o parte din acesti oameni, dorind sincer sa le merit aprecierea si sa ma ridic la nivelul asteptarilor – cel putin ale acelor asteptari pe care gandeam eu ca le au ei fata de mine. Incet, incet, am construit pentru fiecare cate un piedestal trainic, inalt, greu de urnit din loc sau de daramat, uitand ca nu sunt zei, ca sunt departe de a fi atins perfectiunea si ca, in cel mai bun caz, sunt oameni. I-am urmarit, le-am sorbit cuvintele si le-am cautat circumstante atenuante in momentele in care nu se mai incadrau in sabloanele mele. De multe ori poate ca nici nu m-am gandit la faptul ca si ei sunt aici intr-un proces de invatare si desavarsire, ca uneori gresesc, se grabesc sa judece, ca nu urmeaza mereu ceea ce predica si au zile bune si mai putin bune, slabiciuni si rani care ii fac sa reactioneze impulsiv.

piedestal2Am avut si inca am in viata mea oameni frumosi, care lucreaza zi de zi la a deveni mai buni in ceea ce fac si sunt exemple de dedicare, perseverenta, intelepciune. Datorita unora dintre ei am pornit pe drumul dezvoltarii personale, inspirandu-ma sa vreau la randu-mi sa cresc, sa evoluez, sa-mi ofer mie si celorlalti ce am mai frumos in mine. Insa granita intre apreciere sincera si piedestal este una fina si fara sa-mi dau seama i-am ridicat la rang de supraom, asteptand de la ei imposibilul: sa fie drepti, corecti, sa fie acel cumul de virtuti pe care si ei le promoveaza celor din jur. Atunci cand asteptarile mele au devenit nerealiste am avut parte de cele mai zdravene zguduieli, invariabil ajungand sa simt dezamagire, frustrare, nedreptate, ca si cum ei m-au inselat intr-o promisiune de perfectiune pe care n-au facut-o niciodata, nici fata de mine si cel mai probabil nici fata de ei insisi. Am simtit o durere de care nimeni altcineva in afara de mine nu s-a facut raspunzator, pana am inteles ca oamenii sunt oameni, indiferent cat de mult exceleaza intr-un domeniu al vietii lor, fie ca e profesia, viata personala, sociala sau aspectul financiar. Si ca atare pot gresi, iar uneori pot invata ceva din asta sau nu, pot reactiona din ego ori pot emite concluzii, judecati si pareri eronate doar in urma unei prime impresii.

 Testul final: am integrat complet mesajul?

Si cand credeam ca am invatat aceasta lectie, ca cel mai important lucru este sa iei de la fiecare persoana ceea ce are ea mai frumos si mai bun de oferit, fara sa incerci sa-l idealizezi pentru vreun aspect al sau ori, din contra, sa-l judeci pentru lipsurile care-l fac sa nu se incadreze perfect in modelul din mintea ta, universul a decis sa-mi mai darame inca un piedestal. Sunt recunoscatoare pentru asta, desi recunostinta a aparut abia dupa ce mi-am terminat de digerat frustrarea, cand am putut primi deschis mesajul intamplarii din viata mea si am decis sa vindec odata pentru totdeauna nevoia de a ma pune mai prejos sau mai presus de oameni, de a fi vazuta si aprobata de cei din jur. Pentru ca a ridica statuie cuiva sau a ingadui sa te cocoti pe piedestalul pregatit de altcineva nu face decat sa alimenteze sentimentele de inferioritate sau de superioritate pe care le ducem dupa noi inca din copilarie, omitand sa ne uitam la unicitatea fiecaruia si la drumurilel pe care ni le-am ales.

Mi-am amintit astfel ca singurele repere la care ma pot raporta in cresterea mea sunt eu cea de ieri si nazuinta mea de a fi mereu un om mai bun decat sunt deja. Si pentru asta am nevoie de rabdare, perseverenta, constanta in lucrul cu mine si deschidere catre tot ceea ce mi se arata zi de zi, luand fiecare experienta asa cum vine. Uneori drumul pe care l-am ales nu este inteles de cei din jur, nici urmat sau aprobat, dar asta nu il face cu nimic mai putin real sau important pentru mine. Atunci devine irelevanta orice comparatie, reactiile celorlalti vorbind oricum despre ei si mai putin despre mine si tot ce imi ramane de facut este sa-mi urmez intuitia croindu-mi calea mai departe. Ma pot bucura de momentele in care drumul meu se intersecteaza cu cele ale altor oameni, devenind tovarasi pentru o vreme, invatand de la ei si din experienta noastra comuna, dar asta nu inseamna ca modul nostru de a vedea lucrurile si a trai viata trebuie sa se suprapuna ori ca vreunul dintre noi trebuie sa se abata de la poteca lui pentru a-l urma pe celalalt. Piedestalul nu-si are, cu adevarat, sensul caci mai devreme sau mai tarziu acel om va cadea de pe el cu gratie.

Imbratisaza-ti umbra ce construieste piedestalul

Posibil sa nu-ti fie straina experienta mea, sa fii simtit deja nevoia de a te raporta la un om ca la un model, de a primi atentia si aprobarea lui si apoi gustul deziluziei cand asteptarile ti-au fost inselate. Iar daca este asa, iti propun sa faci un exercitiu simplu in care sa iti dai voie sa te vezi egal cu toti, nici mai presus, nici mai prejos. Sa iti dai voie sa fii exact in punctul in care esti, fara sa vezi iarba din gradina vecinului mai verde sau paiul din ochiul celuilalt mai mare decat barna din ochiul tau. Fara sa ti se para ca altii sunt la ani lumina inaintea ta si fara sa te uiti de sus la cei care abia acum fac primii pasi in urma ta. Este oricum irelevant pentru calatoria pe care o ai inainte. Doar stai cu tine in aceasta stare in care nu te compari cu nimeni, nu te pui nici mai sus si nici mai jos fata de altii. Cum se simte? Ce perceptii ai in corp? Ce ganduri iti vin? Doar observa.

love-yourselfSi in acest moment de introspectie si calm, permite-ti sa te vezi asa cum esti, sa te accepti cu totul, cu lumina si umbre, cu bun si rau, cu toata perfectiune si imperfectiunea fiintei tale. Iubeste umbra care te impinge sa-l vezi pe altul mai bun ca tine si observa cum se transforma. In ce se transfoma? Si mai apoi, din aceasta stare de calm si acceptare, traieste recunostinta experientei pe care o ai pe acest pamant si bucura-te ca inveti si cresti cu fiecare pas pe care-l faci prin viata.

Zambeste, drumul tau e minunat, unic si plin de recompense!

Lasa-ma si nu-mi da pace, du-te-ncolo, vino-ncoace!

Sau cum ne sabotam relatiile – tipologia evitantului

De ceva timp lucrez cu o clienta draga – am s-o numesc Denisa, neputand sa-i dau numele real din motive de confidentialitate – pe tema relatiei de cuplu. Era unul din subiectele principale pe lista ei de obiective personale, dat fiind ca atunci cand ne-am intalnit se implinisera 7 ani de la ultima ei poveste de dragoste. Ceea ce aparent poate parea simplu de rezolvat, clienta mea fiind o femeie frumoasa, inteligenta, atragatoare, calda si extrem de talentata – cine nu si-ar dori-o ca iubita? – in timp s-a dovedit  a fi un subiect cu profunde implicatii emotionale si psihologice pe care a fost necesar sa il abordam treptat, strat dupa strat. Read more

Concentreaza-te pe prioritatile tale!

In ultimii ani m-am indepartat considerabil de notiuni precum: work life balance, time management, agenda, sedinte si rapoarte. A fost probabil refuzul meu de a ma mai incadra intr-un program fix, intr-o viata cu reguli stricte, deadline-uri si stress pe care de multe ori l-am considerat ca fiind artificial intretinut. Am dorit sa am sentientul de “cum este sa fiu propriul meu stapan”, sa am timp pentru lucrurile care imi fac placere, libertate, viata sanatoasa si echilibrata. Si in mare parte m-am bucurat de toate acestea, multi din jurul considerandu-ma norocoasa, eu insami fiind recunoscatoare pentru cum mi-am petrecut ultimii ani din viata. Insa pentru a putea face acest lucru, a fost nevoie sa imi stabilesc clar prioritatile, renuntand de multe ori la lucruri care mi-ar fi distras atentia si mi-ar fi consumat energia, chiar de erau foarte placute. Read more

Ce-am invatat in doi ani de coaching

joy (1)Pentru mine, coachingul este mult mai mult decat meseria pe care o indeplinesc cu placere, pasiune si dedicare.  Inainte de toate, coachingul reprezinta acea practica, acel set de instrumente cu ajutorul caruia mi-am transformat propria viata. Din noiembrie 2013 pana in prezent am fost, pe rand, student, client si coach, invatand, experimentand, crescand constant si sigur, descoperind sesiune dupa sesiune noi motive care sa-mi hraneasca incantarea si admiratia fata de rezultatele pe care un proces de coaching sustinut le poate aduce in viata cuiva.

Privind in urma la acesti mai bine de doi ani din viata mea, intensi si plini de experiente uluitoare si transformari interioare profunde, m-am intrebat care ar fi cele mai importante lucruri pe care le-am invatat in acesta calatorie. La o prima analiza am descoperit 10 lectii importante pentru care sunt recunoscatoare ca am pornit pe acest drum, lectii pe care le-am integrat pe masura ce am lucrat constant cu mine si cu clientii mei.

 

  1. In calea propriului nostru succes nu sta nimeni altcineva decat noi insine. Fiecare dintre noi are in interiorul sau un mic sabotor, acel mecanism inconstient, automat, care se activeaza de fiecare data cand vrem sa schimbam ceva in propria viata. De cate ori nu v-ati spus: “de maine incep sa alerg/merg la sala/slabesc”, “nu mai suport jobul meu, trebuie sa gasesc ceva mai bun”, “relatia mea nu mai functioneaza, poate e timpul sa schimb ceva”, “de luna viitoare incep sa economisesc”? Lista este lunga si variaza de la persoana la persoana, mecanismul este insa acelasi: e ca si cum alergam intr-o cursa de unii singuri, ca la final sa ne impiedicam inainte de a trece linia de sosire.
  2. Puterea interioara sta in asumarea responsabilitatii pentru ceea ce gandim, spunem, facem, pentru cum arata viata noastra si pentru cine suntem. Pentru ca atunci cand dam vina pe ceilalti, pe sistem, pe tara, pe vremuri, nu facem decat sa ne plasam in postura victimei care doar se plange, insa nu ia actiune. In clipa in care intelegem ca singurii responsabili pentru felul in care ne arata propriile vieti suntem noi insine, atunci ne luam puterea inapoi de la parinti, sefi, guvernatori si incepem sa aducem acele schimbari necesare pentru ca realitatile noastre sa devina ceea ce noi ne dorim. Atentie! A ne asuma responsabilitatea nu inseamna a ne considera vinovati si, implicit, a ne judeca pentru asta. Vina nu ne serveste la construirea unei vieti luminoase si fericite!
  3. Ca sa ne schimbam realitatea exterioara este necesar sa ne uitam intai in interiorul nostru. Ceea ce gandim, convingerile noastre, stau la baza reactiilor si actiunilor noastre care au ca si rezultat realitatea exterioara. Schimbandu-ne tiparele mentale si avand noi perspective asupra lucrurilor, cautand sa intelegem ce invatam din fiecare situatie si cum putem face lucrurile diferit, producem un impact substantial asupra propriei vieti si atunci o noua realitate incepe sa prinda contur. “O problema nu poate fi rezolvata avand acelasi nivel de gandire care a creat-o.” – Albert Einstein.
  4. Rezultatele nu vin de la sine. Este nevoie de angajament, responsabilitate, vointa, rezistenta, perseverenta – intr-un cuvant de multa munca. Dar persoana care suntem la finalul procesului merita din plin acest efor! Procesul de coaching prin care eu insami am trecut nu a fost nici o clipa floare la ureche. Au fost momente cand am evitat sa ma uit unde ma durea, momente cand am procastinat, momente cand m-am razvratit, momente cand am negociat cu mine insami, nestiind ca astfel doar imi fur caciula. A fost nevoie de multa perseverenta si vointa sa duc la bun sfarsit ceea ce mi-am propus si de cele mai multe ori a face pasi marunti, dar constanti, a fost cheia succesului. Rezultatele la care am ajuns in acesti 2 ani si jumatate, omul care am devenit, libertatea de care ma bucur in viata mea, realitatea pe care o traiesc zi de zi au meritat din plin acest efort. Si daca ar fi sa o iau de la capat, la fel as proceda.
  5. In spatele celei mai profunde frici se afla cel mai de pret dar. Cheia, de cele mai multe ori, sta ascunsa in cel mai intunecat coltisor al fiintei noastre. Cu cat ne opunem mai mult unui lucru din viata noastra, cu atat mai clar ar trebui sa ne fie ca acela este locul unde merita sa ne indreptam atentia. Stiu, drumul nu este deloc usor si uneori ne confruntam cu temeri ingrozitoare, vrem sa fugim, sa ne ascundem in cotidian ca strutul cu capul in nisip, amagindu-ne ca daca ne umplem orele cu lucruri “importante” inseamna ca evoluam, dar adevarul este ca in acest fel pierdem adevarate comori. Si abia cand, inarmati cu rabdare si curaj, decidem sa aflam motivele acelei rezistente, abia atunci reusim sa ne eliberam de frici si sa ne asumam adevaratul nostru potential.
  6. Oamenii, lucrurile si situatiile din viata noastra au menirea de a ne ajuta sa crestem si sa evoluam. Unii ne vor sustine in ceea ce facem, altii insa ne vor provoca, “apasandu-ne pe butoane”. Un parinte autoritar? O situatie neplacuta la serviciu? O relatie dificila? Lipsa de comunicare in cuplu? Toate aceste dificultati din viata noastra au rolul de a ne face mai puternici, ajutandu-ne sa descoperim resurse interioare nebanuite. In momentul in care intelegem beneficiile aduse de situatiile din vietile noastre, putem gasi solutii pentru a le depasi.
  7. Cand vedem in ceilalti lucruri care nu ne plac, ba mai mult, ne enerveaza si ne frustreaza, este cu mult mai folositor sa cautam aceleasi aspecte in noi, in locul emiterii de judecati. Pentru ca nu putem recunoaste in ceilalti lucruri pe care noi insine nu le manifestam. Si nu este necesar sa le exprimam in acelasi mod sau in aceleasi relatii si aspecte ale vietii ca si ei. Oglindirea in cei din jur este modul in care natura ne arata unde avem de lucrat cu noi insine. Odata comportamentul acceptat si schimbat in interiorul nostru va inceta sa ne mai agaseze atunci cand il observam la cei de langa noi.
  8. Frica de succes este de multe ori mai puternica si mai paralizanta decat frica de esec. Iar impreuna fac ravagii. Este ca si cum te-ai afla intr-o intersectie si nu alegi nici unul din drumurile care ti se deschid inainte. Stagnarea, amanarea, evitarea nu te vor ajuta niciodata sa rezolvi problema sau sa ajungi unde ti-ai propus. Si de multe ori orice alegere este mai buna decat nici una, pentru ca avem de invatat din absolut toate experientele pe care le traim. Surpriza mea a fost sa aflu ca, desi toti oamenii cu care am lucrat manifestau o frica de esec puternica ce ii impiedica sa treaca la actiune in diverse domenii ale vietii, cea mai uluitoare si greu de gestionat era, de fapt, frica de succes. Imagineaza-ti doar si pentru cateva clipe cum ar fi sa traiesti cu adevarat viata pe care ti-o doresti si in plus. Si odata ce te bucuri de aceasta imagine paradisiaca sa constati ca undeva in colt se afla o alta temere – aceea de a nu pierde totul in secunda urmatoare. Vestea buna este ca atunci cand constientizam aceste frici si lucram cu ele, cerul devine limita!
  9. Mintea umana este un instrument colosal. Fie invatam sa il folosim in interes propriu, devenind astfel cel mai de pret aliat, fie ne luptam cu el incercand sa il stapanim, consumand astfel energie, timp si resurse pretioase. O veste buna este aceea ca mintea nu face diferenta intre realitate si imaginatie. Ca urmare, vizualizarea pozitiva a ceea ce-ti doresti este cu mult mai eficienta decat concentrarea pe aspectele care nu functioneaza. Asa ca, haideti sa ne luam momente de visare in care sa ne construim in cele mai mici detalii realitatea. Si tineti minte, orice este posibil!
  10. Atunci cand ne privim ca pe un ansamblu ale carui parti sunt interconectate si se impacteaza reciproc – trupul, mintea, spiritul – incepem sa descifram mecanismul de functionare al propriei fiinte si sa decodificam mesajele primite. Oricat ar parea ca ceea ce gandim, ceea ce simtim, propriul corp si starea lui de bine sunt separate, in realitatea ele formeaza un intreg. Emotiile noastre ne impacteaza starea de sanatatea, gandurile noastre, pozitive sau negative, ne influenteaza starea de echilibru si comfort. Deja “stresul” este considerat ca fiind cauza multor boli, dar ce reprezinta el mai exact nimeni nu pare sa poate explica. Atunci cand am incetat sa ma mai percep pe bucati, cand am dat atentie mesajelor corpului si inimii mele si am avut o abordare holistica a starii mele de bine, lucrurile au inceput sa functioneze. Pentru ca degeaba ne indopam cu pastile pentru migrene si gastrita, cata vreme nu ne ascultam emotiile, nu schimbam mediul in care traim, modul in care gandim si felul in care facem lucrurile.

 

Indiferent daca aceste lectii nu iti sunt deloc straine sau este prima oara cand le vezi din aceasta perspectiva, te invit sa reflectezi putin la aplicarea lor in propria ta viata. Nu lasa sa-ti treaca zilele fara sa te intrebi ce ai de invatat din relatiile tale, din experientele prin care treci, din starile pe care le traiesti, astfel fiind tot mai prezent la propria ta viata. Si nu te duce seara la culcare fara sa vezi adanc in inima ta pentru ce anume esti recunoscator, pentru ce simti nevoia sa iti ceri iertare si cui vrei sa trimiti ganduri de iubire si multumire pentru ziua ce tocmai s-a incheiat. Traieste constient!

diary